Cultură

Ziua Europei marcată de Ambasada României la Ankara

Cu ocazia celebrării Zilei Europei, la 9 mai 2019, în contextul special al exercitării, de către România, pentru prima dată, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, Ambasada României în Republica Turcia a fost inaugurată expoziţia de fotografie “Turcia văzută prin ochii diplomaţilor Uniunii Europene” în Aeroportul Istanbul. 

Într-un spaţiu expoziţional special amenajat la Terminalul Plecări Internaţionale au fost expuse 70 de fotografii realizate pe teritoriul Republicii Turcia de către ambasadori şi diplomaţi din cadrul a 18 Ambasade ale statelor membre UE acreditate în Turcia.

Evenimentul a fost inaugurată de către ambasadorul României în Republica Turcia, domnul Gabriel Şopandă şi membri ai misiunii diplomatice, reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Turismului al Republicii Turcia, Consulul General al României în Istanbul, Adriana Ciamba şi reprezentanţi ai managementului Aeroportului Istanbul. 

Expoziţia a fost deschisă publicului larg care tranzitează Aeroportul Internaţional Istanbul până la 30 iunie 2019, data încheierii mandatului României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Pentru a sărbători Ziua Europei, la 12 mai 2019, ambasadorul României în Republica Turcia, Gabriel Șopandă, a participat, alături de reprezentatul FAO în Republica Turcia, Viorel Guțu, reprezentanți ai ministerului afacerilor externe ai Republicii Turcia, ai Delegației Uniunii Europene la Ankara și alți ambasadori și membri ai corpului diplomatic din Ankara, la ceremonia “European Forest Tree Plantation”!

Aylin Asan